Sari la pagina principală

Te întrebi ce culori să folosești pentru baia ta? Dacă îți dorești o soluție atemporală, care să nu se demodeze după un timp, alege alb-negru. Această combinație nu se va demoda niciodată! Dar cum să faci în așa fel încât camera să nu pară prea rece sau prea întunecată?

Cei mai mulți dintre noi percep combinația de alb și negru ca fiind una clasică, ceea ce ne face adesea să credem că amenajarea unui interior în aceste culori este o sarcină ușoară. De fapt, este exact contrariul. Este nevoie doar de puține elemente și o baie alb-negru poate părea simplă, haotică sau austeră. Așa că urmează sfaturile verificate și testate sau cere sfatul unui profesionist.

 

Gestionează cu grijă culoarea negru

Ideal este să respecți regula conform căreia negrul nu trebuie să domine camera. Mai ales dacă baia ta este de dimensiuni mai mici. Aici, recomandăm o predominanță a albului, cel puțin în privința pereților și a gresiei. Negrul nu poate decât să completeze jucăuș pe alocuri. Lumina suficientă este, de asemenea, importantă, așa că, dacă nu ai o fereastră, mizează pe o bună iluminare artificială și pe alte accesorii care fac spațiul vizual mai mare - cum ar fi oglinzile.

 

Piesa de rezistență sub forma unei baterii pentru lavoar

Combinația de alb și negru este atât de contrastantă încât nicio altă culoare nu se potrivește cu ea. Ar trebui să ținem cont de acest lucru mai ales atunci când selectăm alte elemente, întrucât, dacă nu suntem atenți, imaginea finală ar putea fi ușor afectată. În cazul bateriilor, însă, avem mai mult noroc. Pe piață sunt disponibile atât versiuni pe alb, cât și pe negru. Dacă dorești să-ți stilizezi baia într-un stil retro, nu este nicio problemă. Poți găsi baterii care să se potrivească de minune acestui stil. În cele din urmă, este în regulă și alegerea unei baterii cu un finisaj auriu. Această excepție de la schema de culori va crea ceva unic alături de gresia alb - neagru.

 

Lavoarului - perla din baie

Poți fi, de asemenea, original cu obiecte sanitare clasice albe. Peretele din spatele lavoarului alb poate fi acoperit cu faianță neagră, ceea ce creează un contrast perfect cu ceramica albă strălucitoare. Dacă te tentează ceva mai deosebit, alege ceramica neagră. Acest lucru nu este deloc ieșit din comun pentru mărcile Villeroy & Boch, SAPHO sau Ideal Standard. Lavoarele de culoare neagră arată elegant și completează perfect o baie albă. În plus, le poți asocia cu baterii negre mate pentru a obține efectul dorit. Aici, poti da frâu liber imaginației, dar este important ca formele curbe ale lavoarului să se potrivească cu cele ale bateriei.

černé umyvadlo

 

Cabina de duș și cada - ambele au ceva de oferit!

Chiar și amenajarea unei băi în alb - negru nu este lipsită de dilema, dacă să alegi o cabină de duș sau o cadă. Cabinele de duș sunt cele mai potrivite pentru băile moderne. Le poți alege pe cele cu profile negre, se vor potrivi perfect într-o baie alb-negru. Și instalarea? Instalarea cabinei de duș direct pe podea, fără cădiță, este foarte eficientă. Un astfel de design este perfect completat de rigolele negre pentru scurgerea apei.

Pe de altă parte, o cadă este adesea căutată de proprietarii de băi de elită sau retro. În aceste cazuri, o cadă freestanding este cea mai bună alegere, deoarece va deveni un adevărat punct de reper în încăpere. Cu toate acestea, alegerea finală este determinată în mare măsură de dispunerea spațială a băii. Pentru ca aspectul unic al unei căzi independente să iasă în evidență, trebuie să îi oferi mult spațiu. O cabină de duș nu necesită acest lucru, motiv pentru care pare a fi cea mai bună soluție pentru băile mici.

černobílá koupelna         černobílá koupelna

 

Accesorii și revigorarea spațiului

Baia ta pare un pic sumbră? O poți înveseli cu un taburet din lemn pentru a depozita lucruri sau cu o plantă verde într-un ghiveci alb-negru. Elementele naturii sunt o modalitate sigură de a aduce o atmosferă caldă oriunde. Dar, în general, ar fi bine să te axezi pe cat mai puține decorațiuni; o baie în alb și negru nu poate fi încărcată cu prea multe.

 

Stiluri originale, câte ceva pentru fiecare

Ceea ce este fascinant în legătură cu combinația de alb și negru este că ne permite să creăm mai multe stiluri diferite. Poți obține atât un design complet modern, minimalist, cât și un aspect retro sau poate art deco. Dacă îți place stilul clasic de lux, s-ar putea să fi intrigat de combinația de marmură neagră și albă. Se potrivește în special băilor mari, unde ne putem permite să folosim cada și plăcile de format mare menționate mai sus. De asemenea, poți opta pentru suprafețe lucioase, care sunt foarte somptuoase. Gresia, faianța și mobilierul de baie pot fi lucioase.

Stilul marocan este, de asemenea, foarte original. Ce are de-a face cu o baie alb-negru, te întrebi? Exotic nu înseamnă neapărat zeci de combinații de culori vii și decorațiuni kitsch. Stilul marocan poate fi, de asemenea, alb și negru. Printre altele, se poate reflecta în baie prin utilizarea unor texturi îndrăznețe pe faianță sau pe mobilierul de baie pentru a obține un aspect estetic.

Baie de lux, minimalistă, retro sau modernă? Alb și negru!

Produse similare

1.298,60 Lei cu TVA
În stoc 1 buc
Expediere mâine de la depozit
1.399,00 Lei cu TVA
În stoc 2 buc
Expediere mâine de la depozit
3.347,98 Lei cu TVA
Expediere în aproximativ în 33 zile de la depozit
3.098,97 Lei cu TVA
În stoc 1 buc
Expediere mâine de la depozit
922,64 Lei cu TVA
În stoc la furnizor
2.998,98 Lei cu TVA
Expediere în aproximativ în 33 zile de la depozit
9.859,48 Lei cu TVA
Expediere în aproximativ în 17 zile de la depozit
Sus